Revenire pe Valea Vânturișului

Cu fix un an în urmă am descoperit o vale superbă din Bucegi, Valea Vânturișului (link către jurnal). Încă de-atunci mi-am dorit să mai revin și să mă mai bucur o dată de traseul spectaculos și uneori plin de provocari. Partener l-am avut pe Andrei, care nu mai fusese pe vale și își cam dorea s-o vadă.Plecăm cu obișnuitul personal spre Valea Prahovei și coborâm în Sinaia. De-aici o apucăm spre Taverna Sârbului, apoi Drumul Codrului ne poartă încet, dar sigur la intrarea pe vale.

De-aici ținem drumul forestier Vânturiș până într-o poiană cu o băncuță și priveliște spre creasta Bucegilor. Ronțăim cate ceva aici și ne pregătim să dam piept cu valea. La o prima vedere e mult mai multă apă ca anul trecut, dar nu ne dăm încă bătuți. Vom merge cât putem și vedem ce-o ieși.

Coborâm pe firul văii în apropierea Cascadei din Vale. În prima parte, traseul este ușor de parcurs și ne croim cu îndemnânare drum peste bolovanii de conglomerat.

Pe măsură ce înaintăm, cascadele devin mai înalte, iar ocolirea lor se face când pe stanga, când pe dreapta văii. Din cauza debitului mare, traversarea apei devine tot mai complicată. Recunosc portiuni mai dificile din traseu și îmi amintesc foarte clar cum le abordasem cu un an în urmă. Acum, din cauza debitului mare, totul este schimbat si trebuie să găsim alte variante să depașim obstacolele.

Gluma se îngroașă mai sus și dam de o zonă în care chiar nu mai găsim nicio soluție pe uscat, așa că suntem nevoiți să băgăm mergătorii la apă. Ne descălțăm, asigurăm bocancii pe rucsac, tragem aer adânc în piept și pornim. Apa e incredibil de rece și fiecare secundă petrecută cu picioarele în șuvoi devine extrem de chinuitoare. Trec cât pot de repede, atent totuși să nu mă accidentez sau să mă ud mai mult decat e cazul. Ajuns pe uscat, trec secunde multe până picioarele încep să-și revină în simțuri și minute bune până reușim să ne uscăm și să ne încălțăm.

Nu după multă vreme, ajungem la pasajul ce mi s-a parut cel mai dificil cu un an în urmă. Acum pare puțin mai nasol ca data trecută. Ne dăm seama că timpul nu ne e aliat, apa ne da batai mari de cap și ne e clar că nu ne va îngădui să terminăm traseul. Cum n-avem nici măcar o cordelină la noi și nu ne surâde varianta de a fi nevoiți să coborâm acest pasaj mai dificil, hotărâm să facem cale întoarsă.

Misiunea nu este întotdeauna foarte ușoară, unele pasaje nefiind prea simple la coborâre. Apusul e tot mai aproape, iar noi nu ne mișcăm cu foarte mult talent. Prin minte mi se înfiripă gândul că e posibil să ramânem blocați pe traseu, deoarece pe întuneric nu prea am reuși să dibuim locurile pe unde se poate coborî. Avem frontale, dar ele nu ne-ar fi de mare folos pe un traseu de abrupt. Fac o mică analiză a echipamentului și îmi dau seama că nu mi-ar fi chiar bine doar cu un rând de haine lungi. Din fericire avem folii de supraviețuire. Cumva am scoate-o la capăt dacă ar fi nevoie.

Până una alta, facem tot ce putem pentru a evita scenariul extrem și găsim pe partea stângă a văii, o coastă destul de înclinată, dar practicabilă. Ne ajutăm mereu de copaci, agățându-ne de ei atunci când nu reușim să învingem inerția.

Potecuța noastră prin pădure se dovedește salvatoare, ajutându-ne să ocolim mare parte din vale. Cu ultima fărâmă de lumină, ieșim la drumul forestier Vânturiș. Fără să ne îngăduim nicio clipă de odihnă, ne grăbim spre gara din Sinaia și reușim sa prindem la limită trenul.

Abia după ce ma liniștesc îmi dau seama că sunt obosit. Chiar dacă nu ne-am atins scopul, am parcurs mai bine de jumatate din vale și am revăzut locuri foarte dragi. A fost o zi plină pe care chiar nu o regret.