Traversarea Munților Rodnei din Pasul Rotunda în Pasul Șetref, cu escală pe Pietrosu

29 august- 2 septembrie 2012

După remarcarea din Lotrului, pentru mine a urmat o mică pauză, iar când mă pregăteam să-mi încalț din nou bocancii, un eveniment trist din familie mi-a dat peste cap toate planurile și m-a afectat destul de serios. După ce deja lucrurile începeau să revină la normal, iar viața își reluase cursul firesc, am hotărât să plec undeva pe munte. Aveam nevoie de asta, trebuia să mă deconectez, să dau un restart. Nu putea fi o tură cu mulți oameni pentru că eu aveam nevoie de liniște și de timp să mă adun, dar nici de singurătate nu-mi ardea. Trebuia să merg cu cineva cu care să știu ca sunt compatibil. Înainte de evenimentele mai sus menționate, plănuiam o creastă integrală de Făgărași cu Diana, așa că am reluat discuția. După experiența din Lotrului, știam că pot merge într-o tură mai lungă cu Diana fără să regret.

De-a lungul timpului, am identificat 3 tipuri de parteneri de drumeție: cei enervanți din start, cei cu care e plăcut să mergi în ture de o zi sau două, devenind apoi și ei enervanți și cei cu care te poți aventura la ture lungi fără a risca să te întorci acasă pachet de nervi și cu un carnețel plin de „Jur să nu mai merg cu ăsta pe munte în viața mea!” (Dacă nu știți despre ce vorbesc, vă recomand filmul Operațiunea Monstrul).

Din păcate planul inițial cu creasta Făgărașului nu mai era fezabil pentru că, peste doar câteva zile, Diana urma să se mute în Franța și nu mai putea merge într-o excursie prea lungă. Totuși își dorea o tură de la revedere și așa mi-a venit ideea cu Munții Rodnei. Aveau și avantajul poziționării pentru Diana și astfel câștiga mai mult timp cu drumul. Gata! Nu mai stăm la discuții. Rodnei e alegerea câștigătoare!

Traseu: Ziua I:Pasul Rotunda- Lacul Lala Mică (bandă roșie până în Șaua Gajei, apoi punct roșu)
Ziua a II-a: Lacul Lala Mică- Șaua Gărgălău (bandă roșie)
Ziua a III-a: Șaua Gărgălău- Tarnița La Cruce(bandă roșie)
Ziua a IV-a: Tarnița La Cruce- Varful Pietrosu(bandă albastră)-Tarnița La Cruce(bandă albastră)- La Jgheaburi(bandă roșie)
Ziua a V-a: La Jgheaburi- Pasul Șetref(bandă roșie)
Participanți: eu și Diana

Vremea se anunță bună, detaliile turei sunt stabilite, așa că la drum! Și când spun drum, nu glumesc deloc. Pentru a ajunge din Brăila în Vatra Dornei și apoi în Pasul Rotunda, m-am plimbat o noapte cu trenul, apoi am luat un autobuz, un microbuz și am făcut și un autostop.

Ajung în Vatra Dornei dimineață, după un lung și incomod drum în minunatele noastre trenuri. Diana ajunge de la Iași peste vreo 2 ore, așa că am timp să hoinăresc prin oraș. E prima oară când mă aflu aici, deci am ce face și ce vedea. Poposesc si la magazinul de echipament montan din oraș și-mi procur o hartă a Munților Rodnei (nu am plecat ca un iresponsabil de-acasă fără harta, dar a mea era printată pe A3 si nu se vedea extraordinar).

Revin în gară și in scurt timp ajunge și Diana. De-acum nu ne rămâne altceva de făcut decât să ajungem cumva în Pasul Rotunda, punctul de start al traseului nostru. Prindem un autobuz la autostop si mergem până la o intersecție, de unde avem de căutat alt mijloc de transport si avem noroc de un microbuz. Acesta ne duce o bucată de drum. Mai luăm o mașină mică ce ne lasă lângă o unitate militară. De-aici pornim pe jos în urcare pe un drum prăfuit și după o oră și un sfert ajungem în Pasul Rotunda. Acolo se află o pensiune/cabană pe lângă care erau aciuați câțiva grataragii ascultători de manele. Nu mai zăbovim nicio clipă și ne apucăm de urcat spre liniște și frumos.

Am ajuns destul de târziu în pas, dar mai avem vreme să urcam măcar până la locul de campare de lângă Lacul Lala Mică. Fiind într-un parc național, nu prea avem voie să punem oriunde cortul, iar în acest sens, la fiecare 2-3 ore de mers, există câte un loc marcat, destinat campării.

În prima parte a traseului urcăm lin și câștigăm destul de ușor altitudine. Mergem pe un drum lat și evident până in Șaua Gajei. Aici alegem să părăsim pentru o vreme banda roșie și să urmăm traseul marcat cu punct roșu care merge pe lângă lacurile Lala Mare si Lala Mică. Traseul intra pe o poteca bine bătută. În față ni se deschide frumoasa căldare glaciară în care se află cele două lacuri, străjuită de vârfurile impunătoare Ineu și Ineuț.

Singurul contact pe care l-am avut cu Munții Rodnei a fost în copilărie, când am fost de două ori la Borșa cu ai mei. Am urcat de câteva ori atunci la Cascada Cailor și am avut o tentativă de a merge spre lacul Izvorul Bistriței sau poate  Lacul Cailor( chiar nu-mi mai amintesc), însă am dat nas în nas cu un taur fioros și-am făcut apoi cale întoarsă. Mergeam noi liniștiți și ne trezim că un taur ne dă târcoale, moment în care maică-mea, panicată, îmi spune să îmi dau jos geaca pentru ca avea, printre altele, și niște roșu. Eu, băiat ascultător, mi-am dat jos geaca, rămânând într-un minunat tricou roșu complet. Și-acum ce fac? Pune geaca la loc, dar pe dos!

Ajungem lângă lacul Lala Mică și ne găsim un loc plat si cu iarbă moale, pentru a fi siguri că vom dormi bine. Suntem destul de obosiți, nu neapărat din cauza traseului parcurs astăzi, cât din cauza drumului lung parcurs cu trenul și toate acele mijloace de transport. Apus prea interesant nu avem, dar compensează cu brio răsăritul lunii, aproape pline. Somnul nu mai are răbdare cu noi și ne convinge să tragem cortina.

Ziua a II-a

Lumina, dar mai ales zăpușeala instalată in cort, ne dau afară și ne ajută să ne bucurăm și noi de lumina caldă a răsăritului. Se anunță o zi însorită și călduroasă. Pregătim bagajele și pornim spre Șaua Ineuțului.

Urmează Șaua cu Lac, de unde vom urca fără bagaje până pe vârful Ineu. Aspectul său impunător îi dă ceva emoții la început Dianei, care se luptă cu ceva rău de înălțime și are impresia că se va poticni. Pe măsură ce luăm în piept urcușul până la vârf își dă seama că nu e nimic prea dificil și se mai liniștește.

În drum întâlnim și refugiul de sub Vârful Ineu, o baracă mică de tablă, aflată într-o stare destul de jalnică. Nu e genul de refugiu în care mi-ar plăcea să dorm peste noapte, chiar dacă așezarea sa e foarte avantajoasă și oferă priveliști foarte faine. (Între timp refugiul a fost refăcut și arată mult mai bine)

Pe vârf poposim o vreme și ne tragem puțin sufletul. Nu-i deloc rău peisajul de-aici. Ne tragem și într-o firească poză de grup și pornim înapoi spre bagajele abandonate mai jos.

Mergem mai departe și ne atrage atenția monumentul ridicat în memoria salvamontistului argeșean  Bebe Nistorescu, decedat cu câțiva ani în urmă în zona Vârfului Ineu.

În continuare traseul ne poartă printr-o alternanță de șei și vârfuri precum Șaua Ineului, Șaua Putredă, Vârful Coasta Netedă și altele. Creasta e foarte fotogenică și își schimbă des orientarea și aspectul, așa că n-are cum sa devină vreun moment monoton traseul. Uneori mai este condimentat și cu câte un lac glaciar ce se zărește pe fundul unei căldări.

O zonă ceva mai stâncoasă aflată în zona vârfului și șeii Cișa ne face să apelăm puțin și la ajutorul mâinilor. Pentru a fi mai ușor pentru Diana, într-o porțiune cobor eu ambele rucsacuri. Trecem fără probleme și continuăm în urcare ușoară spre Vârful Omului. Traseul nu ajunge chiar pe vârf, ci cotește înaintea lui la dreapta. În acest punct culmea își schimbă complet direcția, mergând spre Nord.

Diana nu are chef sa urce si pe vârful Omului, așa că mă duc singur și o las să se odihnească o vreme. Vârful oferă priveliști frumoase spre  Muntele Coasta Tăului, o culme ce coboară spre Valea Vinului, dar și spre continuarea traseului nostru, spre Vârful Gărgălău.

Mă întorc la poteca marcată și ne continuăm drumul spre Nord și în mai puțin de o oră ajungem pe Vârful Gărgălău. De-aici creasta revine la orientarea Est-Vest. Urmează să coborâm destul de mult până in Șaua Gărgălău, apoi spre Șaua Galațului, înaintea căreia vom campa. Am mers suficient pe ziua de azi, iar apusul nu e prea departe. În plus vrem să terminăm traseul când soarele e încă pe cer pentru a ne spăla fără să dârdâim după.  Urmează o masă copioasă și odihnă pentru că și mâine e o zi lungă.

Ziua a III-a 

Trezirea nu este nici azi foarte matinală. Din nou ne bate soarele în cort și ne obligă să ne apucăm de rutina strângerii cortului și a  pregătirii bagajelor. Abia pe la 10 pornim pe traseu, dar nu e nicio panica! Ziua e lungă, iar noi n-avem vreo țintă clară pentru camparea din această zi. Încet dar sigur, recâștigăm altitudinea pierdută ieri după Vârful Gărgălău. Creasta redevine ceva mai îngustă decât era în zona în care am înnoptat. De data aceasta parcă nu mai urcăm așa multe vârfuri, ci le ocolim pe curbe de nivel. Si astăzi ritmul de mers este bun, dar facem suficiente pauze pentru a ne bucura de fiecare parte a traseului. Mă potrivesc foarte bine cu Diana la mers, avem cam același ritm și trăim asemănător momentele petrecute pe munte. Suntem compatibili la acest capitol și ăsta nu-i chiar puțin lucru, având în vedere că nu mi se întâmpla foarte des.

Drumul ne poartă în aceeași alternanță frumoasă de șei și vârfuri. Aspectul destul de ascuțit al crestei face ca traseul să fie spectaculos și foarte fotogenic.

Primul vârf este Galațului, apoi ocolim pe curbă de nivel vârful Laptelui Mare (bine că nu trebuie să-l urcăm că pare mare și impunător)

Ajungem în Șaua Puzdrelor. De-aici intrăm pe o lungă curbă de nivel. Pe drum, în zona Vârfului Tarnița Bârsanului,  apar zone mai stâncoase și porțiuni în care ne strecurăm mai greu printre jnepeni din cauza bagajelor voluminoase.

Urmează Tarnița La Cărți, un loc cu stânci crăpate și dispuse pe orizontală precum teancuri cu cărți. Plecăm ceva mai citiți din Tarnița La Cărți și abia așteptăm să putem spune că am plecat mai băuți din Șaua Între Izvoare. Nu de alta, dar cu apa deja nu stăm prea bine și-i cam cald astăzi pe-aici. Ajungem repejor la izvor și e vremea unui popas. Ciugulim câte ceva și ne asigurăm că ne-am stins orice urmă de sete.

În continuare ocolim pe curbă de nivel vârfurile Repede și Cormaia și ajungem în Șaua Obârșia Rebrei. Indicatorul de-aici ne anunță că mai avem doar un kilometru până la Tarnița la Cruce, locul în care ne-am propus să înnoptăm.

Parcurgem repejor distanța indicată și în vale vedem Lacul Rebra, lângă care se află și locul de campare pentru această seară. În apropiere se află și o stână activă ce pare proaspăt construită.

Coborâm lângă lac și fără să mai zăbovim, ne facem comozi și ne instalăm tabăra. Apusul nu ne oferă mare spectacol, dar luna plină ce tocmai răsare luminează chiar frumos.

Ziua a IV-a 

Pentru astăzi avem în plan să urcăm pe Vârful Pietrosul. El nu se află pe traseul nostru, dar ar fi păcat să nu facem o escală pe cel mai înalt vârf al masivului. Ne trezim ceva mai devreme de data aceasta, strângem bagajele și în jurul orei 8.30 pornim spre Curmătura Buhăescului, direct de la Lacul Rebra. Lăsăm bagajele la stână în grija ciobanilor și chiar sperăm să nu umble în ele. Chestia asta mă face să cam stau cu grijă pe parcursul drumului. Aveam și varianta de a merge direct cu bagajele după noi, dar tot trebuia să ne întoarcem pe același drum. Nu ar mai fi fost cazul să coborâm până la stână, dar oricum traseul mergea prin apropierea acestui punct. Am mizat pe faptul că fără bagaje ne mișcăm mai repede și vom câștiga timp important pentru a putea sa ne apropiem până seara de Pasul Șetref.

Urcam direct spre culmea care ne va conduce spre vârf, dând piept cu o față înierbată pe care se întrevede un fel de poteca. Ajungi în culme, ne întâlnim cu marcajul bandă albastră, pe care-l urmăm.

Ajungem în Curmătura Buhăescului și avem de dat piept cu Vârful Buhăescu Mic. Urmează apoi Buhăescul Mare. În dreapta se întinde o minunată salbă de lacuri glaciare, numite Tăurile Buhăescului.

Coborâm destul de mult si abrupt spre Curmătura Pietrosului, o șa adâncă ce desparte vârfurile Pietrosu de Buhăescul Mare. Traseul este spectaculos, iar fără bagaje, nu ne ia prea mult să ajungem in șa. De-aici ne așteaptă o urcare destul de lungă Până pe Vârful Pietrosul (2303m), cel mai înalt vârf din Rodnei și din întreaga grupă a Carpaților Orientali. Tot de-aici zărim în vale si celebrul lac glaciar în forma României, Lacul Iezer.

Luăm ușor la tocat panta și cu puțină ambiție ajungem pe vârf. E cam aglomerat, dar se eliberează imediat și vom rămâne singurei. Nu sunt chiar antisocial, dar pe munte prefer momentele de liniște și singurătate, mai ales în pauzele de admirat. Zăbovim destul de mult pe vârf pentru că peisajele sunt prea cuprinzătoare și ar fi păcat să ne grăbim.

Începem să coborâm și aproape de șa îmi dau seama că atât de tare ne-a furat peisajul încât am uitat să facem și noi o poză de grup pe vârf. Dar nu ne mai întoarcem pentru asta! Mergem destul de susținut pe drumul pe care am venit și deja gândul îmi zboară la bagajele lăsate în grija ciobanilor. Ajungem într-un final la stână și inspectându-mi rucsacul, nu mi se pare să se fi umblat prin el. E bine!

Ne luăm la revedere de la ciobani și pornim mai departe spre Tarnița Bătrânei. Traseul merge în primă fază pe o curbă lungă de nivel, pe un drum lat, practicabil chiar și cu mașina. Porțiunea asta o parcurgem cu spor și fără multă solicitare.

La un moment dat drumul revine pe creastă și o urmează conștiincios multă vreme. Culmile devin din ce in ce mai domoale, dispar căldările glaciare, zonele stâncoase și se înmulțesc pășunile alpine. Parcă am ajuns în Munții Baiului! Uitându-mă la ceas și pe hartă, îmi dau seama că în ritmul în care ne mișcăm, vom putea ajunge fără probleme azi în Pasul Șetref, însă de-acolo ne-ar fi greu să găsim pe înserat transport, așa că vom mai rămâne o noapte pe munte.

Ajungem în Tarnița Bătrânei, de unde se desprinde traseul ce coboară pe punct roșu spre Telciu. După o scurtă pauză, ne reluăm drumul și în curând intrăm în pădure. Umbra e binevenită după toate zilele astea însorite, iar traseul este în continuare frumos. Pădurea este destul de luminoasă, iar printre copaci se întinde o pătură moale de iarbă. Nu rezistăm tentației de a ne tolăni o vreme în ea, mai ales că nu stăm deloc rău cu timpul.

Mai coborâm o vreme și pădurea se rărește la un moment dat, dându-ne de înțeles că vom ajunge în zona numită La Jgheaburi. Apusul e deja aproape, iar în fața noastră niște vaci se retrag agale spre stână, lăsând în urmă un nor de praf plin de efect.

Ajungem în dreptul izvorului cu jgheaburi, iar lângă el un indicator ne anunță că până în Pasul Șetref mai avem 3 ore. Numai bine de parcurs mâine dimineață. Vom campa lângă izvor în seara asta. În apropiere se află o stâna, așa că facem o vizită de curtoazie baciului. Omul, foarte amabil, ne servește cu jintiță proaspătă și din cale-afară de gustoasă. Ne întoarcem la cort și treptat, somnul ne învăluie. Păcat că mâine trebuie să ne întoarcem acasă. Revenirea la civilizație nu este aproape niciodată un moment așteptat.

Ziua a V-a

Ceasul sună devreme, rutina strângerii bagajelor deja nu mă mai deranjează la fel de mult ca în primele zile și parcă nici nu mai durează la fel de mult. Ne-am specializat! Peste noapte un păianjen mi-a sabotat arzătorul de la Primus și a țesut o pânză de toată frumusețea în zona din care țâșnește gazul cu presiune, rezultând acum o flacără galbenă și total ineficientă. Bine că e ultima zi și nu mai depindem prea mult de el.

La 7.30 deja pornim la drum. Coborârea merge bine, iar traseul este chiar pitoresc. Alternăm zone împădurite cu poieni în care din loc în loc apar căsuțe mai mult sau mai puțin dărăpănate și căpițe de fân. Lumina caldă a dimineții sporește farmecul decorului. După doar două ore de mers, deși indicatorul spunea 3 ore, ajungem în Pasul Șetref, la limita județelor Maramureș și Bistrița Năsăud.

De-aici nu ne rămâne altceva de făcut decât să găsim un transport spre Vatra Dornei sau altă localitate cu gară. Prindem destul de repede un autobuz de cursă care ne duce până în Borșa. De-aici prindem un autobuz de Iași care va trece și prin Vatra Dornei. Pe drum mă hotărăsc să mai merg cu Diana până în Pașcani și să iau trenul de-acolo. Diana oricum are de ajuns în Iași, deci pentru ea e perfect autobuzul acesta. Singura problema este ca n-am loc pe scaun și în zona Pasului Prislop nu prea mai știu de ce să mă țin.

Într-un final ajung în Pașcani și merg să mă interesez de trenuri. Prind o variantă foarte dubioasă cu 3 legături, toate regio, și schimbat trenurile în Mărășești și apoi în Barboși. Se anunță o noapte interesantă, dar e prea ieftin biletul să nu merg pe varianta asta și să aleg o rută directă cu inter regio.

Mai am vreo 2 ore de stat în Pașcani, așa că aleg să mă plimb puțin prin oraș. Mă conving repede că nu prea am ce vedea și mă întorc în gară. Îmi fac provizii de bere și chestii de ronțăit de la un magazin din fața gării unde, rezemată de frigiderul cu înghețată, zace o cruce de marmură. Ăsta da magazin universal!

Îmi vine și trenul zoios și așa îmi încep aventura întoarcerii acasă, alături de mulți boschetari, atât în trenuri cât și în sălile de așteptare extrem de împuțite. Am permanent un sentiment de nesiguranță și nu prea reușesc să mă odihnesc. Mă simt singur printre dubioși!

Tura asta a reușit să-mi rămână puternic întipărită în minte și să se califice fără probleme în topul celor mai reușite excursii pe munte făcute până acum. Exceptând drumurile spre și dinspre munte, atât de lungi și întortocheate, zilele petrecute pe munte au fost minunate, traseul foarte spectaculos, iar compania tare plăcută. A fost o tură chiar terapeutică dacă țin cont de faptul că a reușit să mă facă să trec peste o perioadă mai puțin fericită din viața mea. A fost tot ce mi-a trebuit la momentul respectiv!

Nu are rost să mai lungesc povestea. Concluzia e simplă: Munții Rodnei merită din plin descoperiți!