Primavara in Munții Cernei și Mehedinți

28 aprilie- 1 mai 2012

Muntii Cernei si Mehedinti imi faceau de mult cu ochiul, dar din cauza distantei ce ne desparte n-am avut ocazia sa le raspund avansurilor. O tentativa a fost in aprilie cu Ioan si Maria, dar din cauza prognozelor meteo am plecat in masivul Ivanet. De data aceasta planetele s-au aliniat militareste si parintii lui Andrei s-au hotarat sa plece la Baile Herculane in minivacanta de 1 mai, iar pe deasupra au si doua locuri libere in masina. Este ocazia perfecta sa cunoastem Muntii Cernei si Mehedinti.

 

Traseu Muntii Cernei:  Ziua I(galben): Valea Cernei (km 16)- Dobraia- Bedina si am campat putin mai sus de Bedina langa un izvor.
Ziua a II-a(verde): Vf. Biliana- Vf. Zascolul Arjanei- Vf. Arjana- Saua Prislop- Prisacina- Cracul Mare- Valea Cernei

 

 

Traseu Muntii Mehedinti: Ziua a III-a(bleu): Hotel Dumbrava- Cheile Tesnei- Vf. Pietrele Albe- Crovul Medved

Ziua a IV-a(mov): Crovul Medved- Poienile Porcului- Crovul Mare- Foeroaga Tamnei- Valea Cernei

 

 

Participanti: Andrei si cu mine

Muntii Cernei si Mehedinti imi faceau de mult cu ochiul, dar din cauza distantei ce ne desparte n-am avut ocazia sa le raspund avansurilor. O tentativa a fost in aprilie cu Ioan si Maria, dar din cauza prognozelor meteo am plecat in masivul Ivanet. De data aceasta planetele s-au aliniat militareste si parintii lui Andrei s-au hotarat sa plece la Baile Herculane in minivacanta de 1 mai, iar pe deasupra au si doua locuri libere in masina. Este ocazia perfecta sa cunoastem Muntii Cernei si Mehedinti.

Ziua I (28 aprilie)

Pornesc cu Andrei si parintii sai spre Baile Herculane, unde ajungem in jurul orei 12. De-acolo mergem o bucata de drum pe Valea Cernei, trecem de hotelul Dumbrava si mai urcam vreo 2 km, pana la intrarea pe traseul marcat cu punct rosu ce merge spre varful Arjana. Ne luam la revedere de la parintii lui Andrei si in jurul orei 13 pornim la pas, trecand apa Cernei pe un pod de lemn.

Dupa doar cateva minute de urcat iesim intr-o poiana cu privelisti cuprinzatoare spre abruptul Vestic al Muntilor Mehedinti. Deja e superb tura asta! Reintram in padure si suntem intampinati cu unele dintre cele mai faine poteci pe care ne-au purtat pasii pana acum. Verdele viu al copacilor accentueaza frumusetea acestor locuri.

Fara sa ne lase sa ne plictisim (nu ca am face-o vreodata), traseul ne conduce intr-o alta poiana din care admiram Mehedintii, iar pentru prima oara zarim si Varful Zascolul Arjanei, de care ar trebui sa ne apropiem in aceasta prima zi de drumetie.

Dupa o alta portiune foarte frumoasa de padure, iesim intr-o poiana si recunoastem micuta bisericuta din Dobraia, un loc foarte cunoscut in Muntii Cernei deoarece de-aici se despart doua drumuri intens circulate de drumetii care se plimba pe-aici. Un drum pleaca spre stanga (raportat la directia din care venim noi) spre catunele Bedina si Poiana Lunga, iar un drum merge spre dreapta catre Saua Prislop prin Prisacina. Noi vom merge spre stanga, dar dupa o scurta pauza langa biserica. Tocmai m-am hotarat ca daca va fi vreodata sa ma casatoresc aici imi fac nunta. Asta daca nu gasesc intre timp un loc si mai frumos.

Ne repunem in miscare, iar traseul ne uimeste in continuare prin naturaletea sa. Incep sa apara casute rasfirate cu gospodarii intinse si ingrijite. Aceste elemente antropice se incadreaza foarte bine in peisaj si nu deranjeaza cu nimic din punct de vedere vizual, asta pentru ca oamenii de-aici stiu sa traiasca in dragoste si respect pentru natura. Odata cu casele apar o multime de copaci infloriti ce-si imprastie pretutindeni miresmele placute. Nu se poate sa nu zabovim si noi o vreme aici, asa ca intram intr-o livada si ne trantim in iarba la umbra copacilor. E tare frumos sa nu te grabesti pe traseu, sa poti sa te bucuri de fiecare loc si sa nu ai nicio tinta de atins intr-o zi.

In continuare drumul incepe sa urce usor, inaltandu-ne deasupra catunului Bedina. Ajungem la un izvor si de acolo parasim drumul si urcam catre varful Biliana si culmea principala a Muntilor Cernei. Nu mergem insa mult si gasim un loc bun de cort in care hotaram sa ramanem. Ar mai fi timp de ajuns in creasta, dar acolo bate mai tare vantul, iar apa nu avem decat la izvorul din vale. De-aici vom putea cobori a 2-a zi sa ne reface rezervele de apa. Este ora 19 30, deci pana aici am facut 6 ore si jumatate  in mers lejer si cu multe pauze. La bisericuta din Dobraia am ajuns cam dupa 3 ore de mers.

Locul de cort ales ne ofera privelisti cuprinzatoare spre abruptul Mehedintilor pe care-l vom vedea atat la apus, inrosit de ultimele raze, cat si dimineata la rasarit cand soarele se va inalta deasupra lui. Iar acum sa ne bucuram de apus!

(Click pe poza pentru a o vedea mai mare)

Eu am avut o tentativa de a urca pana pe varful Biliana pentru a vedea apusul pe partea cealalta a crestei, dar mai sus de locul de cort, intr-o zona mai bolovanoasa am auzit ceva fosnind in iarba si am apucat sa vad o vipera cu corn disparand sub niste pietre. Asta mi-a cam taiat elanul, mai ales ca nu luasem cu mine betele de trekking, si m-am intors.

Dupa ce montam cortul, urcam putin pana la un loc ceva mai adapostit de vant si gatim. Odata cu inserarea suntem atacati din toate partile de carabusi. Sunt foarte nepriceputi in ale zborului si se lovesc de noi de parca ar fi kamikaze.

Ne retragem in cort si somnul apare indata.

Ziua a II-a (29 aprilie)

Ne trezim odata cu primele raze ale diminetii si savuram un frumos rasarit. Se anunta o zi superba, iar impunatorul varf Zascolul Arjanei parca ne imbie la drumetie. Dupa ce strangem cortul si pregatim bagajele, coboram la izvor pentru a reface rezervele de apa. Pana in saua Prislop nu vom mai gasi surse de apa. Pornim spre creasta Muntilor Cernei, urcand spre vafrul Biliana. Din loc in loc pe cate un bolovan mai mare zarim uneori si marcaje sterse de vreme.

Ajungem pe Varful Biliana(1382m), dar nu zabovim aici prea mult, deoarece traseul continua prin zone mai interesante spre care abia asteptam sa pasim.

Ne apropiem de Zascolul Arjanei, un varf cu un aspect foarte impunator si impresionant. Traseul capata aspect de Piatra Craiului, cu relief calcaros, zone abrupte si accidentate. Urcam pe o brana destul de inclinata apoi depasim cateva portiuni care necesita uneori si ajutorul mainilor, dar nu sunt dificile. Vantul bate puternic si in zonele mai expuse ale crestei parca ne da un usor sentiment de nesiguranta.

Ajungem pe Zascolul Arjanei, un varf spectaculos si foarte impunator. Stam cateva minute, dar vantul bate cam tare si ne continuam traseul spre Varful Arjana. Intre cele doua varfuri distanta nu este prea mare, insa relieful este total diferit. Daca Zascolul Arjanei este alcatuit din calcare, in zona Arjanei ne intalnim cu sisturi cristaline si lespezi asemanatoare Retezatului. Nu poti sa nu te minunezi de maretia naturii cand calci in astfel de locuri.

Ajungem pe Varful Arjana(1512 m), cel mai inalt din Muntii Cernei. Aici urmeaza poze de grup, dar si cu imprejurimile. In Muntii Tarcului inca nu s-a topit toata zapada.

Munții Țarcu

Incepem coborarea spre Saua Prislop si la marginea unei paduri de fag ne intampina sute de branduse, dintre cele mai fotogenice.

Intram in padure si urmam un marcaj destul de proaspat care ne duce in Saua Prislop. Aici se afla o stana mare si cu siguranta activa, insa oile n-au urcat inca la munte. Din sa creasta continua cu Varful Cusmita, pe care noi nu vom mai urca, deoarece vom cobori spre Prisacina pe drumul marcat cu triunghi rosu.

Imediat ce incepem coborarea intram intr-o padure de fag si gasim un izvor numai bun sa ne refacem rezervele de apa. Considerand ca pericolul viperelor a cam trecut am mers pentru prima oara in aceasta excursie in pantaloni scurti. Ce senzatie minunata…

Urmatorul obiectiv al turei ar fi Cheile Prisacinei, dar pana atunci sa ne bucuram de aceste minunate poteci.

Nu stim excact daca vom nimeri cheile sau daca le vom putea parcurge fara echipament tehnic. Suntem totusi hotarati sa incercam, dar mai intai trebuie sa ne dam seama pe unde e intrarea. Harta nu ne ajuta prea mult in acest sens.

Coboram lin si trecem printr-o zona cu casute pitoresti si copaci in floare. La un moment dat drumul merge chiar pe malul paraului Prisacina. Acum ramane doar sa vedem pe unde este poteca ce coboara spre chei.

Trecem pe langa o moara de apa darapanata, apoi parasim malul paraului si mergem in usoara urcare. Intuim ca ne vom reintalni cu apa Prisacinei, insa acest lucru nu s-a intamplat. Ne dam seama ca am ratat intrarea in chei, dar ne consolam cu gandul ca oricum erau sanse mici sa reusim sa le parcurgem, iar traseul in continuare este din ce in ce mai frumos. Poate pana la urma este chiar un castig.

Vedem de sus cheile abrupte ale Prisacinei, dar si peretele Vestic al Mehedintilor. Traseul trece prin catunul Cracul Mare, o zona cu peisaje incredibile.

Intram in padure si coboram pe culmea Cracul mare pana la raul Cerna. Il traversam pe o punte si ajungem la soseaua nationala de pe Valea Cernei.

Intentionam sa ajungem la Motelul Dumbrava, aflat la cativa kilometri in aval fata de locul in care ne aflam. Facem o vreme autostopul si gasim intr-un final un om de treaba care ne duce pana aproape de motel. Aici este aglomeratie mare, deoarece weekendul acesta se desfasoara concursul de escalada Hercules Climbing Open. Langa motel se afla o poiana plina cu corturi. Gasim si noi un loc linistit langa un grup numeros de carpatisti veniti intr-o tura organizata pe site.

Seara decurge linistit, montam cortul, gatim si pentru ca am coborat la civilizatie ne putem rasfata cu niste bere. Tragem apoi cortina, fiind destul de obositi dupa doua zile de umblat prin fantasticii munti ai Cernei.

Ziua a III-a (30 aprilie)

Avand in vedere ca pe vale suntem flancati de Muntii Cernei pe o parte, iar vizavi de Muntii Mehedinti, nu avem  parte de rasarit si dormim vreo doua ore in plus. Reusim sa pornim la drum prin Cheile Tesnei abia la 10.30. In prima parte dam piept cu un urcus solicitant ce ne stoarce de energie. Nu ne plangem insa, deoarece padurea de fagi inalti pavata cu bolovani arata foarte bine si este o adevarata placere sa o strabatem.

Ajungem la baza unor pereti si un indicator ne anunta ca in stanga e concursul de escalada Hercules Climbing Open. Ne abatem si noi putin de la poteca pentru a vedea care este atmosfera la concurs. Tot aici aflam informatii utile despre traseul nostru.

Reintram pe marcaj si patrundem in sectorul de chei formate de paraul Tesnei. In prima faza poteca este sapata in peretele de stanca, mergand mult deasupra nivelului apei.

Treptat, poteca noastra coboara spre parau si il urmeaza apoi fidel. Traversam de cateva ori Tesna si admiram cateva locuri bune de cort chiar pe malul ei.

De la poteca marcata coboram putin pentru a vizita o moara de apa in perfecta stare de functionare.

Sectorul de chei se incheie aici, dar traseul continua in usoara urcare spre Poiana Tesnei. Pe un copac gasim un mesaj haios , scris parca de un copil de clasa I. Suntem anuntati ca mai sus putin este o stana unde putem gasi toata gama de produse specifice plus nelipsita mamaliguta cu branza si smantana.

Mergem si noi la stana si suntem intampinati de o ciobanita vesela si volubila. Are un grup mare de turisti in vizita si pare ocupata, dar cu toate astea isi face timp si pentru noi. Degustam sortimentele de branza si tare as fi tentat sa cumpar o bucata. Ma multumesc insa cu un litru de lapte, cam  scump totusi, dar din cale-afara de gustos. Cerem cateva informatii despre traseu si o lasam pe ciobanita sa-si serveasca clientii cu traditionala mamaliguta cu branza si smantana.

Ne vedem de drum si mai sus putin de stana intram intr-o poiana  impanzita de izvoare. De aici vine de fapt si denumirea paraului Țesna- a tâșni.

In poiana gasim marcaje punct galben ce par foarte recente. Pe harta noastra nu apar si nici cei de la Herculesc Climbing Open nu ne-au mentionat nimic legat de ele. Se pare ca marcajele merg in directia dorita de noi si le urmam, intrand intr-o padure intunecoasa de foioase.

Nu mergem prea mult si auzim fosnete printre frunzele de pe jos. Ne uitam mai atenti si vedem o frumoasa vipera cu corn in toata splendoarea ei. E speriata de noi si vrea sa se retraga, dar fara prea multa inspirtatie incearca sa se urce pe un copac. Insista o vreme, prilej bun pentru noi sa o fotografiem., apoi dispare printre frunze.

A fost o intalnire frumoasa, dar care ne-a pus putin in alerta, facandu-ne sa constientizam mai bine posibilitatea de a mai intalni si alte vipere. Parca ni se activeaza si mai tare simtuile si devenim mai atenti la drum. Deasemenea n-au lipsit in acest traseu pantalonii lungi si parazapezile.

Poteca ne conduce printr-un horn in care ajutorul mainilor e binevenit. Suntem atenti sa nu mangaiem totusi vreo vipera.

Drumul urca, ajungand la un moment dat pe linia unei culmi.  Traseul devine tot mai interesant datorita aparitiei stancilor de toate formele si marimile. Mergem de pe o piatra pe alta, depasim obstacole si ne bucuram de zone frumoase si salbatice in mijlocul padurii. Ne mentinem pe culme si iesim intr-o zona cu vegetatie mai putina, din care ne putem face o idee asupra traseului. Vedem varful Pietrele Albe, precum si poiana Plostina, o poiana foarte interesanta  si bine delimitata, situata in mijlocul padurii. Aici ar fi trebuit sa fie si o stana conform hartii noastre, dar nu zarim urma de asa ceva.

Pornim in ultimul urcus spre varful Pietrele Albe(1335m), pe care il atingem in scurt timp.De-aici avem privelisti spre zona crovurilor, acestea fiind niste poieni sub forma unor adancituri, create de actiunea apelor freatice asupra solului. Deja este trecut de ora 18, dar si traseul nostru se apropie de final. Nu ne ramane altceva de facut decat sa coboram in Crovul Medved.

Dupa o binemeritata pauza pe varf, pornim cu atentie spre Crovul Medved, coborand destul de abrupt si fara vreo poteca. Intuim noi un traseu pe unde ar parea mai usor si speram sa nu dam de vreun prag care sa ne impiedice inaintarea. Nu avem astfel de probleme si ajungem la marginea crovului, regasind aici si marcajul pe care l-am pierdut in apropierea varfului.

Zarin o stana abandonata, iar langa ea o fantana. Tot ce ne mai dorim este sa fie ceva apa in ea si potabila daca se poate.

Ajungem la stana si prima grija este sa verificam nivelul apei. Fantana are apa destula si este prevazuta cu capac, mentinand-o curata . Apa este o problema in zona Inalta a Muntilor Mehedinti, iar aceasta fantana este o sursa foarte importanta.

Inspectam si stana si constatam ca priciurile nu arata foarte bine. Vom sta la cort pentru a ne fi mai comod. Ne instalam langa stana, facem si un foc si mancam pe saturate.

Andrei se retrage mai repede la culcare, insa  eu parca simt nevoia sa mai stau o vreme la foc. Imi place in mod deosebit genul acesta de sera linistita, petrecuta in mijlocul naturii, departe de lume si problemele ei.

Ziua a IV-a (1 mai)

Astazi nu ne mai permitem luxul de a dormi mai mult pentru ca avem drum destul de lung de facut si trebuie sa ne mai si intoarcem in Bucuresti.

In jurul orei 8 pornim pe traseu spre Poienile Porcului,  o depresiune intinsa, cu aspect de stadion. In centru, cateva balti atrag pe langa ele o familie de cai ce se joaca nestingheriti.

Urcam putin pentru a iesi din Poienile Porcului, apoi coboram spre urmatoarea poiana, Crovul Mare, o depresiune adanca si cu o acustica deosebita. Din Crovul Mare coboara traseul marcat cu cruce rosie prin Foeroaga Tamnei . Pe-acolo vom cobori si noi in Valea Cernei.

Ajungem pe fundul depresiunii adanci si ne intalnim cu un grup de 2 baieti si 4 fete care au inoptat cu cortrul aici. De asemenea  ne dam seama ca ne-am cam grabit cu traseul. La coborare nu facem mai mult de 2 ore, iar tatal lui Andrei a fost anuntat sa vina dupa noi mult mai tarziu.

Andrei alege sa traga un pui de somn, iar eu urc mai departe spre urmatorul crov sa vad ce urmeaza. Pe drum ma inalnescu cu un baiat si spre surprinderea mea ma recunoaste. Nu am mai patit asa ceva pe munte si deja ma simt vedeta. Imediat insa Paul( ca asa il cheama) vine cu lamuriri si-mi spune ca m-a vazut prin albumele lui Ioan Stoenica. Uite-asa s-a dus si cu celebritatea mea… Ii dau cateva detalii legate de traseu, ne uram drum bun si ne vedem  fiecare de poteca lui. Mai urc o vreme si renunt, intrucat intrarea in urmatoarea depresiune nu se face imediat, ci urmeaza un fel de platou la mare altitudine.

Revin la ceilalti, mai zabovesc o vreme pana e gata toata lumea si coboram impreuna cu ceilalti spre Valea Cernei. Acest traseu este un alt sector de chei ce asigura accesul rapid pe creasta Muntilor Mehedinti. Coborarea este destul de abrupta  si alunecoasa din cauza pietricelelor. O limba de zapada ne aminteste de iarna grea ce tocmai a trecut, iar dincolo de Valea Cernei se intind muntii dragi prin care am colindat zilele trecute, cu semetul Zascol al Arjanei in prim-plan.

Ajunsi la drumul national scapam in sfarsit de pantalonii lungi si parazapezile si il asteptam pe tatal lui Andrei. Ceilalti se apuca de facut autostopul si dupa primele minute imi dau seama ca au o misiune dificila. Sunt recunoscator ca noi nu ne confruntam cu aceasta problema .

Sa nu ne plictisim prea tare pormin usor spre Baile Herculane, iar dupa vreo 2 km apare si tatal lui Andrei. Mergem initial la gara pentru a scapa de grija biletelor, apoi mai zabovim prin statiune. Nu pot sa nu remarc frumusetea si farmecul aparte al acestei localitati incarcate de istorie.

Statiunea e impanzita de cladiri istorice cu arhitecturi dintre cele mai interesante. Parca patrunzi in alta lume, o lume dichisita si atenta la detalii. In ultimii ani din pacate, zona a decazut foarte mult, iar multe cladiri zac in paragina.

Se pare totusi ca Baile Herculane a intrat intr-un proces intens de reabilitare si renovare, deci mai exista inca speranta pentru aceasta zona.

Ne intoarcem la gara si ne intalnim cu doi carpatisti cunoscuti, dar si cu cei cu care am coborat prin Foeroaga Tamnei. Ne facem provizii pentru drum si parasim aceste zona atat de frumoasa si naturala, nu inainte de a promite solemn ca vom reveni.

Merita sa veniti in Muntii Cernei si Mehedinti. Sunt cu siguranta printre cei mai frumosi si mai pitoresti munti din tara. Eu deja mi-as face planurile de calatorie!