Prima pedalare din 2011
De mult asteptam sa urc din nou pe bicicleta, iar vremea frumoasa din ultimele zile mi-a risipit toate indoielile si m-a mobilizat imediat. Prin urmare vineri seara am stabilit urmatorul traseu pentru sambata.
Nu ma prea incanta ideea de a merge singur, dar cum n-aveam cu cine altcineva am preferat sa plec totusi decat sa pierd o zi atat de frumoasa.
Pana la iesirea din Bucuresti am mai bajbait nitel, fiind prima data cand mergeam prin anumite zone dar am reusit sa ajung in orasul Pantelimon fara sa intreb pe cineva sau sa apelez la harta. Am hotarat sa schimb traseul si sa merg pe Soseaua Cernica in loc de DN3 , urmand sa reintru pe drumul ales initial prin alta parte.
Cum n-am avut inspiratia sa-mi pozez harta de mai sus si nestiind cat ar mai fi de mers de la manastire pana la urmatorul drum ce m-ar putea scoate in DN3 am dat de un drum asfaltat ce ducea in directia aia. Un nene cu bicicleta tocmai intrase pe el si-l intreb unde duce, acesta imi confirma ca ajunge in soseaua care ma interesa pe mine si continuam impreuna. Dupa nici 100 de metri asfaltul s-a transformat in noroi si balti si cand am ajuns la soseaua Bucuresti- Calarasi abia mi se mai invarteau rotile. Am curatat cu un bat sabotii, schimbatoarele de viteze si alte piese blocate de noroi si am continuat drumul spre Branesti. Acolo am facut stanga spre Pasarea. Drumul era dragut si linistit. M-am bucurat sa aud din nou dupa atata timp zgomotul produs de cauciucuri in contact cu asfaltul.
Curand am ajuns in Cozieni, un sat in care predomina o populatie ceva mai bronzata. Toti se holbau ciudat la mine si ma intrebam ce s-ar intampla daca mi s-ar rupe lantul sau as avea parte de alta defectiune ce m-ar impiedica sa-mi continui drumul. Am ajuns intr-o intersectie in forma de Y in care ambele drumuri erau la fel de late si la fel de bine asfaltate asa ca m-am bazat pe intuitie si am ales unul dintre ele. Indicatoare nu erau nicaieri, probabil au fost de mult duse la fier vechi de minunatii locuitori ai comunei. Soseaua traversa o padure frumoasa in care hotarasc sa ma opresc si eu. Nici n-am parasit bine soseaua ca m-au intampinat o groaza de viorele.
Am stat acolo vreo jumatate de ora si as mai fi stat destul daca nu imi era atat de foame. Continuand drumul am ajuns din nou in DN3 si mi-am dat seama ca intuitia mea a esuat lamentabil si am gresit drumul. M-am intors pe aceeasi sosea pana in Cozieni si in intersectia respectiva am ales cealalta varianta.
In continuare drumul a fost bun, am trecut prin Ganeasa si apoi am ajuns in Moara Domneasca. Am intrebat un politist care vegeta in Loganul din dotare despre drum si mi-a confirmat ca daca pastrez directia ajung pe soseaua de centura. Am plecat eu bucuros mai departe si dupa maxim un km asfaltul a disparut. Drumul era insa bun si am continuat in viteza pe el. Cand am iesit din comuna insa drumul a devenit impracticabil din cauza noroiului si am ales sa merg pe langa bicicleta pe un camp proaspat arat pana la soseaua de centura. De acolo m-am grabit spre Voluntari la unchiul personal unde am mancat pe saturate. Am pedalat apoi pana la camin, unde ciclocomputerul indica 68,5 km.
A fost mai mult decat mi-am propus dar m-am bucurat ca dupa atatea luni de pauza am parcurs atatia km. Singur, m-am simtit mult mai bine decat ma asteptam si voi mai repeta cu siguranta isprava, chiar daca inainte de plecare ma incearca un sentiment nu tocmai placut care imi taie usor din avant.
aripidezapada
martie 19, 2011 @ 1:35 pm
„Minunatii locuitori” :))
tare cum ai expus faza cu intuitia.. ne-ai facut sa credem c-a fost buna, apoi ne-ai zis hazliu ca te-a inselat 😀
Cred ca oamenii se uitau ciudat si ca aveai orteza..
>:D< mi-as lua si eu bicla, dar astea ca a ta sunt prea grele pt mine.. Si bine, poate nici nu m-ai lua in plimbari :)) Pot sa vin pe role? (glumesc)