Alergătură prin Ciucaş

4-5 iunie 2011

Din dorinta de a petrece un ultim weekend pe munte inainte de sesiune si a sperantei ca voi prinde rododendronul in toata splendoarea lui s-a nascut aceasta tura in Ciucas. Ca de obicei am intampinat dificultati in gasirea partenerilor si am inceput sa intreb in stanga si-n dreapta. As fi vrut sa propun tura pe http:// carpati.org insa la cum se anunta vremea m-am gandit ca nu e o idee buna si ca e mai bine sa nu pun viata altora in pericol. Prin urmare am continuat sa ma rog de putinii mei prieteni muntomani, pana m-am gandit la Luciana, pe care am cunoscut-o in tura propusa de Ioan de pe Clabucetul Maneciului. Suntem prieteni pe facebook si am observat ca merge des pe munte si cu foarte mare entuziasm, asa ca am intrebat-o si pe ea. Mi-a dat un raspuns afirmativ imediat si astfel tura in Ciucas incepea sa se contureze.

Tin sa explic de la bun inceput alegerea titlului pentru a nu se crea confuzii (trial running, competitii). Este vorba strict de modul in care am perceput eu aceasta excursie, in care parca nu am avut timp sa ma bucur de peisaje sau de poze, facute toate in graba si neglijent.

 

Traseu: Ziua I: Cheia- Culmea Zaganu-Gropsoarele- La rascruce (cruce rosie)- Cabana Muntele Rosu(triunghi rosu)- Refugiul Stana lui Cojocaru

Ziua a II-a: Refugiul Stana lui Cojocaru- Cabana Ciucas(banda galbena)- Varful Ciucas- Culmea Bratocea- Pasul Bratocea(banda rosie)-Cheia

Participanti: Eu si Luciana

Dupa cum spuneam, vremea nu se anunta deloc buna si se asteptau averse cu descarcari electrice pe munte atat sambata cat si duminica. Tot ce-ti poti dori pe creste…

Cum n-aveam nimic de pierdut am hotarat sa ne inceram norocul, iar in caz de pericol ne vom retrage de pe creasta, ca doar trasnetele nu apar din senin. Decid sa nu mai dormim cu cortul pe creasta cum intentionam initial, intrucat ziua ai control asupra starii vremii si poti sa iei masuri din timp, in schimb noaptea riscam prea mult.

Ziua plecarii a sosit si la ora 6 ma intalnesc cu Luciana la Cora de la Lujerului si plecam cu masina ei spre Cheia, unde ajungem pe la 8. Vremea era foarte buna insa atmosfera era destul de incarcata si eram convinsi ca va ploua mai devreme sau mai tarziu. Noi speram ca mai tarziu.

Planul nostru era sa urcam pe creasta Bratocea- Varful Ciucas si sa coboram la refugiul Stana lui Cojocaru sau in caz ca nu putem dormi acolo la cabana Silva, iar a doua zi urcam spre Culmea Zaganu si sa coboram pe culmea Buzăianu, insa pe drum am hotarat sa parcurgem traseul in sens invers.

Lasam masina in fata hotelului Cheia si la 8.30 pornim  pe marcaj cruce rosie spre  Culmea Zaganu- Gropsoarele. Inca de la inceputul traseului ni s-a alaturat un un pertener de drum foarte agreabil si simpatic, care a tinut pasul cu noi si ne-a purtat de grija toata ziua.Un caine poate fi un partener minunat pe munte si in viata. Deja simt lipsa unui caine in viata mea si sper ca dupa ce voi termina facultatea sa am conditiile necesare cresterii unuia.

Mergem pe strazile din Cheia vreme de vreo 40 de minute si ajungem la DN 1A, unde traversam soseaua si intram in padure. Trecem printr-o zona intunecoasa cu conifere foarte dese, apoi ajungem la un drum forestier, pe care il traversam si incepem urcarea pe culmea Buzăianu. Drumul este foarte noroios, iar in primele minute ascensiunea ne face sa gafaim si sa transpiram abundent.Cand am coborat pe acest traseu in mai, intorcandu-ma din excursia in Muntii Tataru erau multi copaci taiati si lasati pe poeca. Nu va faceti griji ca inca sunt acolo, parca totusi mai putini decat atunci.

Dupa ceva mai putin de o ora ajungem la locul in care se despart traseele cruce rosie si banda albastra, cel din urma coborand in Poiana Stanii. Noi insa continuam urcarea si in 20 de minute iesim intr-o poiana plina de flori galbene ce ne ofera privelisti spre creasta Zaganu. Spre Sud-Vest se vad crestele lungi si line ale Grohotisului.

Ne apropiem de stana din Zaganu si deja incepem sa ne facem griji din pricina cainilor de la stana, mai ales ca avem si noi unul si s-ar putea lua la bataie. Mai urcam putin si vedem stana. Ne bucuram ca nu are oi, presupunand cu odata cu ele au plecat si cainii, insa de cum ne-au simtit vreo 5 dulai au inceput sa ne latre si sa vina amenintatori spre noi. Deja  ma pregateam sa apar sarmanul patruped ce ne insotea, dar s-a descurcat si singur pana la urma.

Facem o mica pauza, intreb ciobanii despre izvor si plec sa incarc sticlele. Trebuie coborat o panta mai abrupta ce incepe din spatele stanei, pana se ajunge la o poteca ceva mai mare, apoi se coboara pe ea si in dreptul unui semn pe un copac, care ne anunta ca la stana sunt caini rai se vede in vale si izvorul. Avea un debit foarte slab si am stat mult pana am reusit sa umplu sticlele dar nu puteam decat sa ma bucur de umbra si racoarea de acolo.

Revin la stana, imi trag putin sufletul si apoi plecam mai departe spre culmea stancoasa a Zaganului. Urcam o portiune mai abrupta printr-un soare arzator ce ne  stoarce de toate puterile. E o zapuseala teribila,prevestitoare de furtuni si parca nu mai am deloc vlaga. Imi dau seama ca n-am mancat nimic si hotaram sa facem pauza de masa dupa ce ajungem pe creasta Zaganu asa ca parca ceva mai motivati continuam ascensiunea. Ajungem in culme, unde indicatorul ne anunta ca pana la Cabana Ciucas se fac 3 ore. Este deja ora 12 aproape. Nu ne-am miscat cu foarte mult talent, insa nu ne grabeste nimeni, singura noastra grija fiind ploaia.

Oprim la umbra unui copac pentru pauza de masa.  Am servit si frumosul catel cu jumatate de sandvis insa ii era sete si cu apa nici noi nu stateam excelent. In eventualitatea in care cainele ne-ar fi urmat toata ziua aveam de gand sa cobor de la refugiu la Muntele Rosu pentru aprovizionare cu apa.

Continuam traseul pe Culmea Zaganu, avand privelisti spre muntii Grohotis si Baiului in Vest, iar in Est spre muntii Tatau si Siriu. Norii incep sa se adune amenintator si ne e tot mai clar ca nu vom scapa neudati. Nici nu ne faceam mari iluzii, doar stiam la ce ne-am inhamat. Grabim putin pasul in speranta ca vom reusi sa trecem de Varful Gropsoarele inaintea furtunii. Cu toata graba nu pot sa nu ma opresc din cand in cand pentru a admira gentienele, florile cu cel mai intens albastru. Ajungem la o intersectie cu un alt drum ce coboara in Valea Stanii, pe triunghi albastru. Pana la cabana Ciucas ar mai fi doua ore, deci pana la rascruce nu ar trebui sa facem mai mult de o ora. Din sens opus vin diverse grupuri de turisti mai mult sau mai putin echipati, care au grija sa ne rasfete cainele cu cele mai calde mangaieri.

Asteptam sa treaca un grup din sens invers si cineva o striga pe Luciana. Era vorba de o prietena cu care nu se mai intalnise de multa vreme, asa ca bucuria revederii a fost mare.

Ajungem deja in zona mai stancoasa a traseului si avem de urcat o portiune ceva mai abrupta. Vedem si varful Gropsoarele, pe care era un grup mare de turisti. Trecem si de zona “La lanturi”, o portiune de care chiar imi era teama cand am mers prima oara in Ciucas. Ma asteptam la ceva mult mai dificil si periculos.

Cu putin inainte de Varful Gropsoarele incep tunete, care ne sperie putin avand in vedere ca ne aflam intr-un loc foarte expus. Pornim la vale la nimereala, incercand sa ajungem intr-o zona mai sigura mai jos de linia crestei. Mergem bine o perioada, pana ajungem intr-o zona cu brazi foarte marunti, de care n-am putea trece decat taras pe burta. Suntem deja in siguranta aici asa ca ne strecuram putin printre crengi pentru a fi si la adapost de ploaie.

Dupa mai bine de jumatate de ora de ploaie cu grindina de dimensiunile unui bob de mazare, in care am cam speriat-o pe Luciana cu povestile mele despre trasnete si victimele acestora, vremea parea sa se imbunatateasca, asa ca am hotarat sa continuam traseul.

Am revenit pe creasta si in cateva minute am ajuns pe varful Gropsoarele, de care nu ne-am bucurat prea tare, caci un alt val de ploi ne ameninta.

Ajunsi in zona numita “La Rascruce” am  continuat pe triunghi rosu spre cabana Muntele Rosu. Aveam de gand sa coboram direct pe culmea pe care se afla refugiul Stana lui Cojocaru, insa nu eram prea siguri ca o nimerim. Oricum eu as fi vrut sa incercam, bazandu-ne pe harta si intuitie, dar mi-a schimbat rapid Luciana gandurile cand a pomenit de bere si mamaliga cu branza. Am coborat asadar la Cabana Silva, de unde intentionam sa iau si apa pentru prietenul patruped ce ne-a insotit  pana acolo. Se pare insa ca acolo si-a gasit jumatatea si a ales sa ne paraseasca fara sa-si ia macar la revedere. Sper macar sa fie fericiti impreuna si sa aiba multi catei.

Chiar inainte de cabana Silva ne intalnim cu doi tipi care vazandu-ne cu izoprene ne intreaba unde avem de gand sa punem cortul. Le spunem ca nu avem cort si intentionam sa mergem la Stana lui Cojocaru. Ei aveau se pare acelasi drum si ne-au invitat sa-i insotim dar gandul imi era doar la mamaliguta cu branza si berea ce ma asteptau la cabana, asa ca dupa cateva indicatii legate de traseul pana la refugiu si-au  vazut de drumul lor.

Dupa ce ne-am potolit poftele, am pornit agale spre refugiu si in aproximativ 15 minute l-am gasit. Acolo erau vreo 6 persoane, o parte din ei membri ai  Clubul de Turism şi Alpinism Ciucaş, pusi pe distractie si gratare. Nici n-am ajuns bine ca s-a pornit din nou o ploaie torentiala, dar deja nu ne mai pasa deloc.

Am incercat sa ii deranjam cat mai putin pe ceilalti, intrucat ne simteam putin in plus, fiind la un refugiu oarecum cu circuit inchis. Printre ei mi-a atras atentia o tipa pe care o cunosteam de undeva, dar nu reuseam sa o localizez. In final mi-am dat seama ca i-am accesat blogul de cateva ori (www.ruxache.com).Dupa ce am fost servit cu o friptura geniala facuta la disc si niste bere am petrecut o seara frumoasa la foc, alaturi de oameni simpatici.

Ziua a II-a

M-am trezit odihnit si cu chef de mers, iar  cerul arata destul de bine. Ceilalti aveau in plan sa mearga la catarat si ne-au invitat si pe noi. Ar fi fost o ocazie buna sa incerc si catararea, insa plecasem cu un plan si intentionam sa-l respect. Imi doream mult sa prind in sfarsit senin pe varful Ciucas, iar inceputul de zi ne dadea curaj. Prin urmare am pornit la drum la ora 9 spre cabana Ciucas pe banda galbena. Drumul merge pe curba de nivel prin padure pana intersecteaza drumul de pe Valea Berii. De acolo se urca pe drumul forestier, trecand pe langa fantana Nicolae Ioan. Panta e din ce in ce mai accentuata pe masura ce ne apropiem de cabana. Dupa o ora de mers suntem la cabana Ciucas, un hotel de prost-gust ce a reusit sa distruga inca o zona frumoasa.

Facem o pauza scurta de masa putin mai sus de cabana si ne continuam drumul spre varful Ciucas pe banda rosie. Vremea inca este buna iar noi ne miscam destul de bine. Dupa mai putin de o ora ajungem in zona mai stancoasa si inaintam sarind de pe un bolovan pe altul.

Cerul incepe sa se acopere de nori amenintatori si in dreptul “Babelor la sfat” ne intampina si ceata. Ploaia sta sa inceapa si cu siguranta va fi cu descarcari electrice. Fara sa stam prea mult pe ganduri coboram in vale pana intr-un soi de caldare, unde pare ca am fi in siguranta. Incepe si ploaia, insostita si de data asta de grindina de marimea unui bob de mazare, dar si de nelipsitele tunete si fulgere.

Dinspre varful Ciucas vin grupuri de oameni mai in varsta mai mult sau mai putin echipati. Toti coboara grabiti spre cabana Ciucas si se uita destul de mirati la noi cum stam atat de pasivi in ploaie. Cum descarcarile electrice au incetat ne-am hotarat sa ne continuam traseul spre varf, pe care ajungem in aproximativ 15 minute. Facem repede o poza si plecam mai departe pe culmea Bratocea.

Ploaia nu conteneste o clipa, iar grindina parca e din ce in ce mai mare. Mergem repede fara sa ne bucuram prea tare de peisaje. Pauzele sunt foarte scurte, in general pentru a privi inapoi si a urmari situatia norilor. Pe parcurs am mai scazut ritmul deplasarii, insa la un moment dat dinspre varful Ciucas s-au auzit tunete puternice si am grabit din nou pasul.

Ploaia ne-a urmarit pana aproape de releul TV de la baza culmii Bratocea, cand a fost inlocuita de un soare timid. Din loc in loc era prezent si rododendronul, insa in general in stadiul de boboci, putine flori apucand sa se deschida. Am facut o pauza si am mai scapat de haine, apoi nu ne-am mai oprit pana la DN1A, unde i s-a facut mila unui tip de noi si ne-a dus pana la intrarea pe traseul spre Zaganu prin Buzăianu.

Am ratat Cheile Cheii insa nu ne parea prea rau, avand in vedere ca eram destul de murati. Ne-am tarat plini de lene pana la masina iar in dreptul unui magazin i-am intalnit pe cei de la refugiu. N-au avut parte de prea mult catarat, ploaia apucandu-i si pe ei destul de repede, asa ca n-am regretat deloc alegerea facuta. Ne luam la revedere unii de la altii si ne intoarcem spre Bucuresti.

N-a fost tocmai tura la care ma asteptam, intrucat speram la mult rododendron si n-am avut parte decat ici-colo de cateva flori, iar pe varful  Ciucas din nou n-am prins senin. Cu toate acestea am avut o seara frumoasa la Casuta din Povesti si m-am bucutat sa revad Ciucasul, chiar si asa ostil.