Vulcanii Noroioşi şi aşezările rupestre de la Aluniş
Nu putea trece vacanta de Paste fara o tura pe munte, asa ca dupa sarbatori am planificat cu Ioan o excursie de vreo 4 sau 5 zile in Muntii Cernei si Mehedinti. Vremea ne da repede planurile peste cap, anuntandu-se ploioasa in toata tara, iar hartile buletinelor meteo sunt presarata cu coduri galbene (tot de ploaie) pe alocuri. Ajungem asadar la concluzia unanima ca e pacat sa dam o caciula de bani pe drum pana in partea aceea de tara si sa nu ne bucuram de vreme buna si peisaje. Nici varianta sa ramanem la casele noastre nu ne multumeste, prin urmare vom merge undeva mai aproape.
Ioan vine cu o propunere de tura foarte interesanta in masivul Ivanet. Aceasta zona ascunde numeroase obiective turistice putin cunoscute si exploatate precum asezarile rupestre de la Alunis, Focul Viu de la Terca, sau lacurile Mociaru si Meledic. Ioan ne prezinta planurile turei sub forma unui “road trip”, tentant avand in vedere prognozele, deoarece nu va trebui sa stam uzi prea mult timp.
Pe 18 aprilie plec impreuna cu Ioan si Maria spre ceea ce avea sa fie o tura pe cinste. Maria vrea sa continuie o frumoasa traditie inceputa cu un an in urma, aceea de a-si petrece ziua de nastere pe munte.
Prima destinatie este localitatea Colti, insa pe drum ne abatem putin la Vulcanii Noroiosi. Facem abstractie de ploaia marunta ce cade cu incapatanare cam prin toata tara si urcam o mica culme de deal, ajungand la vulcani.
Eu nu mai fusesem niciodata aici si a fost chiar o surpriza placuta sa constat ca vulcanii astia asa mici si noroiosi sunt mult mai interesanti decat ii vedeam eu in poze. Mi s-au parut chiar faine zona cu aspect selenar ce-i inconjoara si modul amuzant in care bolborosesc neobositi.
Revenim la masina pe aceeasi ploaie marunta si ne continuam drumul spre Colti, prin Patarlagele. Drumul pana la Colti e vai de capul lui iar ploile din ultimele zile au crescut semnificativ nivelul namolului. Oprim la Muzeul Cihlimbarului din Colti, il vizitam si cerem detalii despre asezarile rupestre, obiectivul principal al zilei. Muzeul in sine e destul de mic si nu pot spune ca m-a lasat cu gura cascata, dar e interesanta totusi povestea asta cu cihlimbarul si modul lui de formare.
Doamna de la muzeu ne indruma spre casa Dianei Gavrila, un ghid local care cunoaste mai bine ca oricine aceste locuri. Dupa o scurta discutie cu Diana ne convingem ca nu avem sanse sa gasim singuri toate asezarile si ca ne-ar prinde bine ajutorul ei. Excursia ne-a costat 30 de lei de fiecare, dar asta pentru ca eram doar 3. La grupuri mai mari scade pretul de persoana. Oricum in final cei 30 de lei s-au dovedit un chilipir avand in vedere cate am vazut si cate povesti am aflat.
Fara sa mai stam prea mult pe ganduri ne echipam si pornim pe aceeasi ploaie obsedanta pana in satul Alunis, unde parcam langa biserica rupestra. Nu mai vizitam acum biserica pentru a avea timp mai mult sa ajungem la asezarile rupestre. O vom vedea mai bine la intoarcere. In curtea bisericii se afla cateva chilii sapate in stanca pe care le vizitam si noi repede, iar deasupra pe niste stanci ar fi un altar dacic de sacrificiu, dar nu mai avem timp de asa ceva acum.
Ne luam pelerinele si plecam spre poiana Cozeanca, in zona careia se afla mai multe asezari rupestre. De la biserica coboram putin la vale spre stanga si intram pe a 2-a ulita la stanga, trecem de un gard si iesim intr-o livada cu copaci infloriti. Urmam poteca evidenta care merge in usoara coborare pana la un parau, apoi incepe sa urce lin pana in alta poiana. Din loc in loc intalnim marcajul triunghi albastru
Traversam poiana pana la marginea padurii si urcam spre o culme, intalnind in drum un prim bolovan cu forma ciudata, sculptat dupa cate se pare de daci. Ce sa faca si ei in timpul liber? Si ii mai criticam aiurea pe cocalarii care isi scriu numele pe copaci sau pereti de stanca. Pai cu cine sa semene daca nu cu stramosii lor?
Partea aceasta de traseu este marcata cu banda rosie. Mai mergem o vreme pe culmea delului si coboram spre poiana Cozeanca. Aici avem ceva privelisti spre zonele in care urmeaza sa mergem. E foarte interesant relieful acestei zone, compus din roci destul de moi si parca facute din mai multe tipuri de materiale care reactioneaza diferit la conditiile variate de temperatura si umezeala. Astfel apar pereti intregi cu aspect de zid, cu bucati mari de stanca in forma paralelipipedica ce dau impresia ca ar fi fost facuti de om.
Or fi fost dacii fortosi dar totusi nu cred ca au si aici o contributie. Ne apropiem de peretii impunatori de stanca presarati cu pini alpinisti asemanatori cu cei din muntii Mehedinti (ca tot trebuia sa ajungem acolo).
Ne oprim in dreptul unei arcade imense pe sub care daca stai poti privi cerul.
Urcam apoi pe niste stanci si ajungem la chilia lui Dionisie Tocatorul, mai “recenta”, fiind sapata in epoca medievala. Intrarea in chilie e undeva la inaltime si accesul se face pe o scara de lemn. In inrerior observam urmele unei compartimentari a incaperii, cu structura de lemn prinsa direct in stanca. Astazi au mai ramas doar urmele in stanca…
Urmatorul obiectiv este grota Fundul Pesterii, care seamana cu ceva aflat intr-adevar pe langa fund. Intrarea in grota este blocata de un grilaj metalic, pentru a-i tine departe pe pasionatii de afirmare pe toti peretii, contemporani din pacate cu noi. Diana ne povesteste despre un cult al sexului care exista pe vremea dacilor, si brusc aspectul ciudat al grotei capata mai multe sens. Pai in lipsa de reviste si site-uri deocheate ce sa faca si sarmanul dac? Se adapteaza.
La mica distanta se afla si o piatra cu forma falica, semn ca stramosii daci nu erau adeptii discriminarii intre sexe.
Ne indreptam spre Pestera lui Iosif, dar inainte ajungem la un izvor sulfuros cu “apa vie”. Sarurile si compusii cu sulf din aceasta apa, desi au miros neplacut au proprietati curative demonstrate. Daca te obisnuiesti cu gustul mai ciudat al acestor ape si faci abstractie de miros, merita sa le consumi. Pentru mine e floare la ureche, avand in vedere mirosurile pe care le suport zinlic in laboratoarele de chimie de la facultate.
Ajungem la Pestera lui Iosif, sapata tot in epoca medievala. Aflam de la Diana si rostul santului si gaurilor din stanca in care e sapata pestera. Vazusem in poze aceasta pestera si am presupus mereu ca in afara de intrare si geamuri celelalte elemente sunt de decor. Se pare ca ele au reprezentat sprijinul pe care s-a construit o anexa, ce-ar fi fost de fapt chiar biserica. Facem o pauza de masa in fata pesterii din care nu pot lipsi ouale rosii si cozonacul, ca tot abia a trecut Pastele.
Continuam drumul in urcare usoara si trecem pe langa un cap de dac sculptat probabil de natura in stanca.
Urcam sustinut o portiune si ajungem la ruinele bisericii Agatonul Vechi, o asezare sapata in stanca, dar prabusita intre timp.
De-aici in cateva minute poposim la Agatonul Nou, o asezare mult mai bine pastrata si mai interesanta decat Agatonul Vechi. Biserica a fost sapata in secolul XV de calugarul Agaton. Pe pereti se afla diverse inscriptii provenind din acele timpuri, iar arheologii si istoricii incearca sa le descifreze.
Mi se pare amuzant modul in care incercam acum sa intelegem diverse inscrisuri si desene ramase de la stramosii nostri. Presupunem din start ca aia au fost oameni seriosi si chiar au scris lucruri importante sau relevate acolo. Dar daca intr-un puseu de plictiseala s-au apucat sa deseneze pe pereti si noi ne batem acum capul aiurea? Oare peste niste mii de ani urmasii nostri se vor chinui la fel sa descifreze mesajele de genul “Maricica + Gigel = Love” lasate cu mare darnicie de cocalari pe toti peretii?
Sub biserica se afla intrarea intr-un beci in care se spune ca ar fi existat o comoara. Acum acesta este astupat si asupra locului plutesc o serie de legende cu blesteme si oameni disparuti incercand sa gaseasca comoara. Diana ne povesteste cu multa pasiune toate aceste povesti, unele mi par credibile, altele mai putin. Aici depinde foarte mult deschiderea fiecaruia spre lucruri de acest fel. Oricum dintr-o prezentare atat de vasta cum este cea a Dianei, fiecare poate trage propriile concluzii si-si creeaza propria viziune asupra acestor locuri.
De la Agatonul Nou ne indreptam spre Crucea lui Agaton, sau Crucea Spatarului, aflata in varful dealului. Urcarea pana acolo este mai salbatica si la prima vedere mai putin umblata. Daca imi amintesc bine din prezentarea Dianei, crucea lui Agaton a fost carata in varful dealului cu 12 perechi de boi si a inlocuit Crucea Spatarului, amplasata acolo cu ceva vreme inaintea acesteia.
De la cruce continuam pe o poteca ce ne duce o chilie mica numita Ghereta, apoi la o grota care dupa spusele Dianei ar fi fost folosita pe post de cuptor
Revenim la cruce si pastram linia culmii strecurandu-ne cu dificultate printre copacii cazuti care impanzesc zona. Cica ar fi fost taiati de localnici pentru a tine lumea departe de aceste zone in care se spune ca au disparut niste oameni. Mi se pare cam primitiv modul in care au crezut satenii aia ca rezolva o problema, dar fapta e deja consumata.
Legenda spune ca aici ar fi existat o intrare intr-un tunel subteran care lega mai multe asezari, iar niste sateni au vrut sa inspecteze tunelul in cautare de comori. Unul dintre ei a coborat legat cu o sfoara in tunel si cica ar fi vazut nu stiu ce balaur, a inceput sa urle din toti plamanii, iar cand l-au scos ceilalti era mut si a murit in scurt timp. Dupa aceasta intamplare s-ar fi astupat intrarea in tunelul respectiv, astazi nemaifiind niciun indiciu despre acesta.
Personal nu contest existenta unor comori prin aceste locuri si mi se pare chiar foarte probabil sa se gaseasca pe undeva, dar de la comori la balauri si blesteme mi se pare cale lunga. Intr-un loc intunecos, cu o lumina chioara de la vreo lumanare si-un biet liliac poate parea cel mai infricosator monstru de pe planeta.
Poteca de culme devine mai bolovanoasa si ne apropiem de varful Turtudui, un frumos punct de belvedere inconjurat de prapastii adanci. Avem privelisti frumoase spre satul Nucu, precum si spre culmile din masivul Ivanetu.
Ne despartim cu greu de acest varf superb, a carui altitudine nu depaseste 1000 m si coboram printr-o zona abrupta prin padure, ajungand la schitul Fundata. Acesta este diferit de celelalte asezati pe care le-am vizitat deoarece nu se afla situat pe stanci izolate si greu accesibile, ci e chiar in mijlocul padurii. Este de fapt un bolovan mare scobit in interior. Urmele lasate de instrumentele cu care s-a sapat ne fac sa intelegem mai bine cam cat au muncit oamenii aia la o asemenea lucrare.
De la schitul Fundata ne indreptam spre poiana Cozeanca, dar facem un mic ocol, mergand la nimereala prin zone doar de Diana stiute. Vrem sa urcam pe niste stanci impunatoare ce se vedeau dimineata din poiana. Ajungem in varf in dreptul unui bolovan cubic despre care Diana spune ca ar avea o incarcatura energetica deosebita. Ne spune ca intr-o zi era pe bolovan si a vrut sa schimbe bateriile de la aparatul foto iar acestea i s-au infierbantat in mana de nu le-a mai putut tine. Nu stiu ce sa cred despre aceasta intamplare si ma multumesc sa fac o mutra mirata si atenta care sa nu-mi tradeze framantarea.
Coboram in poiana Cozeanca si ne indreptam spre satul Alunis pe acelasi traseu parcurs dimineata. Diana ne marturiseste ca traseul facut cu noi astazi nu-l parcurge in general cu grupurile pe care le indruma in aceste zone, dar a vazut ca noi suntem mai antrenati si putem face fata. Ne bucuram sa auzim asta, dar mai ales suntem incantati de locurile minunate prin care ne-a plimbat.
Ajungem in satul Alunis la biserica vopsita in albastru si tocmai se implinesc 7 ore de cand am plecat de-aici. 7 ore in care am parcurs o distanta deloc de neglijat, cu ceva urcari obositoare, dar cu multe elemente surprinzatoare si de o rara frumusete.
Biserica este deschisa permanent asa ca o putem vizita si noi acum. Aceasta are o parte din lemn care reprezinta de fapt o continuare a unei incaperi mari sapate in stanca. Biserica este perfect functionala si se tin inca slujbe aici.
Revenim la masina si ne intoarcem in Colti, unde vom pune cortul in curtea Dianei. Este prea tarziu sa plecam mai departe astazi si oboseala deja se simte. A fost o zi foarte lunga, dar plina de mister, de frumos si de naturalete. Zonele aceastea pastreaza amprenta clara a oamenilor, insa interventia lor e atat de discreta si bine incadrata in peisaj incat parca ii creaza mai mult farmec. Mergand pe traseu m-am gandit adesea la aspectul acestor locuri cu 2000 de ani in urma, cand dacii erau stapani aici. Cum erau acele vremuri nu putem decat sa presupunem. Istoria incearca sa vina cu raspunsuri in acest sens, dar nu vor reusi niciodata sa-i inteleaga pe daci decat la un nivel superficial, fara sa poata patrunde vreodata in profunzimea acestei lumi fascinante.
Desi initial am pornit cu gandul sa prezint intreaga excursie intr-un singur jurnal, constat ca ar iesi o poveste prea lunga si cred ca ar fi mai potrivit ca aceasta prima zi sa ramana separata de celelalte.
Urmatoarele doua zile petrecute in Masivul Ivanet sunt prezentate aici:Click
vincenzo
mai 16, 2013 @ 12:38 am
Bellarticolo, ma concordo con chi dice… si spera sempre che alla fine vada tutto per il meglio!
Circuit prin Masivul Ivaneţ | Stefan Sabin's blog
iulie 1, 2013 @ 6:50 pm
[…] in Masivul Ivanet in care am vizitat Vulcanii Noroiosi si Asezarile Rupestre de la Alunis si Nucu http://stefansabin.wordpress.com/2013/04/07/vulcanii-noroiosi-si-asezarile-rupestre-de-la-alunis/ . Voi continua relatarea cu urmatoarele doua zile petrecute pe culmile din Ivanet, doua zile la […]
rory
august 1, 2013 @ 5:40 pm
Thanks for useful post. I’m pleased confident this post has helped me help save many hours of searching other similar posts only to find what I used to be looking for. Simply I want to declare: Thank you!
ditta-trasloco
decembrie 20, 2013 @ 7:33 pm
There are certainly plenty of details prefer that to take into consideration. That is a great point to bring up. My partner and i offer the feelings above as general motivation but plainly there are questions like the one an individual bring up the place that the most important thing is going to be working in sincere good belief. I don?t see whether best practices have emerged around things such as that, on the other hand am sure that the job can be clearly defined as a fair game. Both boys and girls feel the influence of simply a moments pleasure, for the rest of their lives.
Ionela
aprilie 29, 2014 @ 1:28 pm
Multumesc pentru explicatii si poze.
Acum 2 ani, de 1 mai 2012, am ajuns si eu in judetul Buzau, petrecand 4 zile foarte frumoase in acel judet, ajungand inclusiv la Alunis si Colti, dar netrecand mai departe de biserica vopsita in albastru din Alunis. Nu am nici pe departe pregatirea fizica necesara si experienta pe care se vede ca o ai tu.
Dar vazand pozele si explicatiile tale simt ca ‘am vazut’ si eu acele locuri, chiar daca prin ochii altcuiva. Deci, multumesc inca o data.
Anul acesta, de 1 mai, adica peste 2 zile, plec la Orsova in judetul Mehedinti, cu gandul sa vizitez Banatul, pe cat se poate vizita in 4 zile.
Printre excursiile planificate este si una la lacul Ochiul Beiului si Cascada Beusnita. Am inteles ca se poate merge cu masina pana la Pastravarie.
Am citit jurnalul tau din acele locuri si nu pare atat de dificil de ajuns la acele locuri, mai ales pentru una ca mine care ma incadrez cu succes in categoria ‘pantofarilor’ sau cel mult a ‘adidasarilor’. 🙂
Sunt terorizata in schimb de posibilitatea de a intalni vipere pe drum, fapt care m-ar paraliza complet si nu stiu daca as fi in stare sa reactioneze corect intr-o astfel de situatie. Din acest motiv nici nu am de gand sa vizitez Tunelurile care se afla tot in zona, din cauza ca am auzit ca acolo se gasesc cu siguranta asemenea specimene.
Vreun sfat ?
Stefan Sabin
aprilie 29, 2014 @ 1:43 pm
Hei. Ma bucur ca ai gasit chestii utile in jurnalele mele. Pana la Pastravarie se poate ajunge cu masina, iar de acolo in 10 minute esti la Ochiul Beiului si in alte 10 minute la cascada Beusnita. Legat de vipere e recomandat sa folosesti pantaloni lungi si eventual jambiere albe( se pare ca viperele nu disting cum trebuie albul. De aceea si in uniforma vantatorilor de munte se regasesc). Sa fii atenta pe unde calci si sa ai niste bete cu care sa te ajuti la mers. Lovind cu ele in pamant transmiti o vibratie pe care serpii o percep si se retrag din calea ta.
Exista vipere in zona respectiva dar nu trebuie sa ne panicam prea tare. Cu atentie pe unde calci si pui mainile nu vor fi probleme. Eu iti doresc tura faina si vreme buna, desi la cum anunta prognozele o sa ne cam ploua indiferent prin ce munti vom colinda la sfarsitul saptamanii.
Ionela
aprilie 29, 2014 @ 1:52 pm
Multumesc pentru recomandari!
Sa speram ca vremea va tine totusi cu noi si ca va ploua cel mult pe timpul noptii. 🙂